Confidenţialitate

Barometru cultural: o treime dintre respondenți nu au citit o carte în ultimul an

Românii se instruiesc din punct de vedere cultural la… biserică și la căminul cultural. În cel mai recent Barometru de Consum Cultural, biserica și căminul cultural sunt, alături de festivalurile locale și parcuri, cele mai răspândite elemente de infrastructură culturală.

Paradoxal, deși aproape o treime dintre respondenți nu au citit o carte în ultimul an, cei mai mulți cred că ar fi nevoie de mai multe biblioteci.

Cel puțin o dată pe an, unul din cinci români vizitează un muzeu sau o expoziție. 13% spun că au mers la un spectacol de teatru în ultimele 12 luni. Doar 9% au văzut un film la cinema; și mai puțini au fost la un spectacol de operă sau la filarmonică. Datele apar în sondajul privind consumul cultural, realizat de IRES.

Potrivit acestuia, 29 la sută dintre români recunosc că nu au citit o carte în ultimul an; în aceeași perioadă, o treime nu a cumpărat nicio carte. Atunci când intră în librării, cei mai mulți români țin cont de preț și abia apoi de prestigiul autorului sau de subiectul abordat.

În ceea ce privește preferințele muzicale, muzica populară și etno se află pe primul loc. Este urmată de muzica pop autohtonă. 15 la sută dintre români spun că ascultă manele. 9% preferă muzica clasică și 7% – rockul.

Cultura se face la televizor și pe internet: 87% dintre participanții la studiu au cablu, peste jumătate – au acces la internet. Ancheta sociologică mai arată că 77% dintre respondenți manifestă un nivel scăzut de implicare culturală.