Confidenţialitate

Bârlad: Spitalul de Urgență nu mai face teste pentru coronavirus. S-a infectat medicul care le prelucra

La spitalul de urgență din Bârlad, unitate suport pentru COVID-19, nu se mai fac teste pentru depistarea noului coronavirus.

Activitatea de testare a fost suspendată temporar, pentru o perioadă de cel puțin două săptămîni, după ce medicul care prelucra testele s-a infectat cu noul coronavirus.

Pentru că era singurul medic din laboratorul de biologie moleculară care analiza testele și lucra cu aparatul PCR, activitatea de testare a fost suspendată. Și așa va rămâne cel puțin două săptămîni, în lipsa unui alt specialist care să prelucreze testele.

Totuși, pacienților care ajung la spitalul din Bârlad, unitate suport pentru Covid, li se recoltează în continuare probe nasofaringiene.

Acestea sunt trimise însă pentru analiza PCR la un laborator din Iași, ceea ce înseamnă că va exista o întârziere în privința rezultatelor față de cum era până acum.

La Iași sunt trimise doar probele recoltate pacienților care ajung la spital, pentru că pe perioada cât activitatea laboratorului e suspendată, nu se mai fac teste contracost.

La nivelul laboratorului a fost declanșată și o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili dacă medicul a avut sau nu contact direct cu colegii de serviciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Claudia Toader