Informația apare și pe site-ul Poliției Române unde se precizează că un bărbat din Arad care era urmărit internațional din februarie anul trecut a fost preluat din Spania de o escortă și adus în România.
‘
Surse oficiale din Poliția Română au declarat pentru agenția de știri Mediafax că e vorba chiar de Florin Moldovan, unul dintre asasinii fiului judecătorului arădean Ioan Trifa.
‘
Autoritățile spaniole l-au depistat luna trecută și au informat Poliția Română.
‘
Bărbatul a fost condamnat definitiv în țară anul trecut la 18 ani de închisoare pentru omor calificat și deosebit de grav.
‘
În mai 2004, Florin Moldova și complicele său l-au urmărit pe studentul Traian Trifa, în vârstă de 20 de ani – fiul judecătorului Ioan Trifa.
‘
În timp ce tânărul se afla la volanul mașinii, cei doi l-au imobilizat după ce au lovit parbrizul cu o crosă de golf. L-au scos apoi cu forța din autoturism, l-au bătut și l-au abandonat în apropierea ştrandului Neptun din Arad. La scurt timp victima a decedat.
‘