Confidenţialitate

Bărbatul care a sechestrat și ucis doi muncitori la Onești ajunge în arestul poliției

La 3 săptămâni după incidentul de la Onești, unde doi oameni sechestrați într-un apartament au fost uciși, criminalul ajunge în arestul poliției.

Împușcat în momentul intervenției, autorul a fost internat până acum la Spitalul Județean Bacău. Instanța a dispus încă de acum două săptămâni ca Gheorghe Moroșan să fie arestat preventiv, dar abia acum medicii au transmis că starea sa de sănătate permite transferul. Relateaza Claudia Toader:

Tribunalul Bacău a decis încă din data de 8 martie ca bărbatul, care pe 1 martie a omorât doi oameni la Onești, după ce i-a sechestrat în fosul său apartament, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Abia acum ajunge în arestul poliției, pentru că starea de sănătate nu i-a permis un transfer. Medicii au decis însă că acesta poate să fie transferat în arestul poliției.

14 poliţişti, dintre care 8 ofiţeri şi 6 agenţi, au acţionat necorespunzător în cazul de la Oneşti, a arătat raportul anchetei IGPR privind modul de acţiune al forţelor de ordine.

Documentul arată că Inspectoratul de Poliţie Bacău nu a documentat corespunzător situaţia creată şi nici nu a transmis mai departe informaţiile corecte şi complete.