Confidenţialitate

Bărbatul care a înjunghiat două femei în București, reclamat cu o oră înainte la Poliție pentru că se droga

Bărbatul care a înjunghiat ieri două femei, în centrul Capitalei, a fost reclamat la 112 cu o oră înaintea incidentului. Persoana care a sunat la numărul de urgență spune că l-a văzut drogându-se într-un bloc.

Poliția Capitalei susține că la fața locului a fost trimis un echipaj, dar acesta nu l-a mai găsit pe bărbat, au precizat, pentru Mediafax, Poliția București.

„În data de 16 decembrie 2019, prin apel 112, la ora 11.33, o persoană (bărbat) a sesizat că a observat un tânăr cu o seringă în mână, în proximitatea scării unui imobil din zona Șincai, într-un gang și a oferit și câteva detalii cu privire la acesta. Dispecerul a comunicat persoanei care a inițiat apelul că va fi trimis un echipaj pentru a verifica cele sesizate”, precizează Poliția Capitalei.

La fața locului a ajuns în câteva minute un echipaj al Secției 14 Poliție, dar bărbatul care fusese reclamat nu a fost găsit.

Două femei au fost agresate, luni, de un necunoscut, cu un obiect ascuțit, în zona Bulevardului Tineretului din Capitală, bărbatul fiind prins și reținut de oamenii legii.

Ambele femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, însă rănile suferite de acestea nu au fost grave.

Ulterior, polițiștii au stabilit că bărbatul era din Israel și el ar fi trebuit extrădat din România încă de sâmbătă.