Confidenţialitate

Bărbat împușcat în picior în localitatea Chiajna. Polițiștii au deschis dosar penal și caută persoanele implicate în conflict. Martor: Nu mă simt în siguranță. Trebuie făcut ceva” | AUDIO

Polițiștii au început cercetări, după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost împușcat aseară, în picior. S-a întâmplat în localitatea Chiajna, din județul Ilfov, pe strada Rezervelor, în parcarea unui supermarket. Persoana care a fost rănită tocmai ieșea de la cumpărături și ar fi fost împușcată din greșeală, în timpul unui conflict spontan, potrivit unor surse.

Mai multe persoane au asistat la incident.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ieri a căzut jos, n-am știut ce se întâmplă cu dânsul. Au venit patru echipaje de poliție”, a spus unul dintre martori.

Jurnalist: „Zona asta e problematică? Sunt astfel de incidente aici?”

„Sunt cam dese – asta e problema. Și se repetă și nu prea se iau măsuri de precauție. Nu mă simt în siguranță și nu-i în regulă. Trebuie făcut ceva”, a declarat același martor.

Bărbatul împușcat a fost transportat la spital.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea liniștii publice și loviri și alte violențe.

Anchetatorii încearcă să indentifice acum persoanele implicate în conflict.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Microbuz în care se aflau 8 persoane, între care și 3 copii, răsturnat pe un drum județean din Hunedoara. A fost activat Planul roșu de intervenție | AUDIO