Confidenţialitate

Bărbat evadat din arestul IPJ Cluj

Un bărbat a evadat, în această după-amiază, din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, fiind căutat la această oră.

Nu se cunosc împrejurările în care individul, acuzat de furt din locuință, a reușit să fugă.

A fost începută o anchetă.

Poliţiștii clujeni au instituit filtre la toate ieşirile din oraș.

Fugarul este din judeţul Covasna şi are 45 de ani.

Potrivit semnalmentelor oferite de Poliție, el măsoară un metru și 75 de centimetri înălţime, are părul negru şi ochii căprui, purtând în momentul evadării un tricou de culoare închisă şi blugi.