Confidenţialitate

Bărbat de 38 de ani din București, reținut după ce a declarat în mod fals că este tatăl unui bebeluș, a obținut certificat de naştere pe numele copilului și a plecat cu el din spital | AUDIO

Un bărbat de 38 de ani din Bucureşti a fost reţinut, după ce a declarat în mod fals că e tatăl unui nou născut, a obţinut certificat de naştere pe numele copilului şi a plecat cu acesta din spital. Ancheta a fost deschisă după ce mama a reclamat faptele la Poliţie. În prezent, copilul se află în grija unui asistent maternal.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bărbatul care a pretins că e tatăl nou născutului este cercetat pentru participaţie improprie la fals intelectual, iar copilul a fost preluat de către autorităţi.
Dosarul a fost deschis după ce o femeie de 40 de ani a reclamat la Poliţia Capitalei că nu şi-a mai văzut de câteva zile copilul pe care l-a născut în cursul lunii ianuarie într-un spital din Sectorul 2.

Ancheta polițiștilor a arătat că la câteva zile de la naştere, femeia s-a externat la cerere, bebeluşul rămânând internat. La scurt timp, a venit la spital însoțită de 2 bărbați: tatăl biologic și falsul tată.

Acesta din urmă a declarat că este tatăl copilului, a reuşit preluarea acestuia, fiind ultima oară când femeia şi-a văzut copilul. Între timp, bărbatul a reușit să obțină certificatul de naștere al copilului, în care apare numele său în dreptul tatălui. Polițiștii l-au identificat pe bărbat și l-au reținut pentru 24 de ore.

Bebelușul a fost plasat în regim de urgenţă la un asistent maternal.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Curtea Constituțională a Bulgariei a dispus recalcularea rezultatelor de la alegerile parlamentare, desfășurate în urmă cu 4 luni | AUDIO

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.