Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va întâlni luni, cu ocazia Adunării Generale ONU de la New York, cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia sunt afectate de crizele din Ucraina şi Siria.
Chiar înainte de întrevederea de luni, Vladimir Putin a catalogat duminică ilegală şi ineficientă susţinerea pe care Statele Unite o oferă forţelor rebele din Siria, apreciind că rebelii antrenaţi de americani dezertează pentru a se alătura grupării teroriste Stat Islamic, cu tot cu armele furnizate de Washington.
Vladimir Putin a declarat că preşedintele sirian Bashar al-Assad merită susţinerea internaţională întrucât luptă împotriva unor organizaţii teroriste.
Obama şi Putin urmează să discute luni, după ce liderul rus va susţine un discurs la ONU, în pofida faptului că oficiali de la Casa Albă şi de la Kremlin s-au contrazis în legătură cu lucrurile despre care vor vorbi şi chiar în legătură cu cine a iniţiat întâlnirea.