Confidenţialitate


Barack Obama, în vizită istorică la Hiroshima


Barack Obama, în vizită istorică la Hiroshima

În premieră pentru un preşedinte american în exerciţiu, Barack Obama vizitează, astăzi, Hiroshima, unul dintre cele două oraşe nipone asupra cărora aviaţia SUA a lansat bombe atomice în august 1945.

Prin gestul său, vrea să întărească angajamentele în promovarea păcii şi securităţii într-o lume fără arme nucleare, a anunţat Casa Albă, care a precizat că nu vor exista scuze pentru lansarea bombei atomice asupra oraşului.

La 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat o bombă atomică asupra oraşului japonez. Cel puţin 140.000 de persoane au murit pe loc sau în urma radiaţiilor şi a arsurilor. 3 zile mai târziu, era bombardat oraşul Nagasaki, unde bilanţul deceselor a depăşit 74.000.

Liderul Barack Obama nu va prezenta scuze ale naţiunii sale pentru cele două bombardamente.

Cele două momente au grăbit capitularea Japoniei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…