Primul președinte de culoare și cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite împlinește, astăzi, 55 de ani.
Barack Hussein Obama s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, Hawaii.
Provine dintr-o familie cu tată de origini kenyene și mamă cu origini americane, din Kansas.
A petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, iar de la șase până la zece ani a trăit în Jakarta.
După doi ani de la absolvirea liceului s-a mutat la New York, unde a studiat științe politice la Universitatea Columbia.
În 1985 s-a mutat în Chicago, unde a început să se implice în activități în folosul comunității, în special a celei afectată de șomaj.
Trei ani mai târziu a fost admis la Facultatea de Drept de la Harvard.
Barack Obama a lucrat ca avocat specializat în apărarea drepturilor civile, înainte de a deveni membru al Senatului statului Illinois, între 1997-2004.
S-a făcut remarcat prin scăderea taxelor pentru familiile nevoiașe și prin îmbunătățirea accesului la serviciile medicale.
În noiembrie 2004, a fost ales senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi, fiind cea mai detașată victorie în alegerile senatoriale din istoria statului Illinois.
Patru ani mai târziu a fost ales în funcția de președinte al SUA, cu 365 de voturi din partea electorilor (52,9%), învingându-l pe contracandidatul său, republicanul John McCain.
La 20 ianuarie 2009, la Washington, a avut loc învestirea celui de-al 44-lea președinte american ales, Barack Obama, care l-a înlocuit pe predecesorul său, George W. Bush.
Comitetului Nobel i-a acordat președintelui Barack Obama, în 2009, Premiul Nobel pentru Pace. Obama a donat premiul în bani unor organizații caritabile.
În cadrul alegerilor, desfășurate la 6 noiembrie 2012, pentru ce de-al doilea mandat la Casa Albă, îl învinge în cadrul confruntării electorale pe candidatul republican Mitt Romney.
Președintele SUA este căsătorit cu Michelle Obama din 1992. Împreună au două fete.