Preşedintele Barack Obama anunţă că urmează să efectueze o vizită în Arctica, prima în istorie a unui şef de stat american.
Liderul de la Casa Albă dorește astfel să-i îndemne pe liderii lumii să facă mai mult în lupta împotriva modificărilor climatice.
Obama intenţionează să viziteze Alaska la sfârşitul lui august. El va susţine un discurs la un summit al liderilor din Arctica, la Anchorage, şi va efectua o vizită în Arctica.
Preşedintele american urmează să efectueze această vizită în contextul în care depune eforturi să obţină susţinere pentru planul său, criticat de unii, vizând încetinirea încălzirii globale, inclusiv prin reducerea poluării provocate de către centralele electrice la niveluri fără precedent.