Confidenţialitate

Banca Mondială spune că măsurile luate de Guvern în privința pensiilor merg în direcția bună

Banca Mondială analizează impactul măsurilor luate de Guvernul de la București privind impactul pensiilor militare în buget.

Direcția este bună, spun oficialii Băncii, care oferă mai multe scenarii de lucru Executivului, la pachet cu efectele fiecăruia în parte.

România și-a luat angajamentul, prin PNRR, să reformeze sistemul de pensii și să schimbe modul în care se acordă pensiile speciale.

Banca Mondială a verificat proiectul de lege al Guvernului și spune că lucrurile merg în direcția corectă, decisă prin PNRR.

Cu referire la pensile militare, de exemplu, experții Băncii spun că ponderea lor față de pensiile obișnuite a scăzut în ultimii ani.

Concret, potrivit raportului Băncii Mondiale, publicat de Ministerul Muncii, o pensie militară era în medie de trei ori mai mare decât una obișnuită, iar în prezent a ajuns să fie de circa 2.4 ori mai mare.

Raportul ar urma să scadă datorită măsurilor luate în perioada 2015-2019. La fel și impactul pensiilor militare în bugetul de stat.

Banca Mondială propune, printre altele, ca pensiile militarilor și polițiștilor să se calculeze la 45% din solda din ultimul an de activitate sau 65% din venitul mediu din întreaga carieră. Ar fi o variantă mai restrictivă față de actuala prevedere legislativă care permite ca pensia să fie în valoare de 80% din ultimul venit salarial.

Pe de altă parte, datele statistice recente arată că numărul de beneficiari de pensie militară, a crescut cu aproape 20.000 între 2019 și 2022. Și cheltuielile cu pensiile militare au crescut, în aceeași perioadă, cu 2 miliarde de lei.