Mario Balotelli și-ar putea continua cariera în Turcia. Impresarul atacantului italian anunță că l-a propus campioanei Beșiktaș Istanbul, în încercarea de a-i relansa cariera.
Fotbalistul de 25 de ani este acum sub contract cu FC Liverpool care l-a împrumutat la AC Milan, de unde îl cumpărase în 2014. Milanezii au decis însă să nu îl păstreze încă un sezon, din cauza randamentului slab, iar Liverpool ar vrea să-l cedeze la Beșiktaș pentru a evolua din nou în Liga Campionilor.
Turcii declară că sunt foarte încântați de posibilitatea transferului unei mari vedete și vor face tot posibilul pentru a-i obține semnătura.
Mario Balotelli a mai evoluat câte 3 sezoane la Inter Milano și Manchester City, iar în echipa națională a Italiei are 33 de selecții și 13 goluri marcate. Declinul său din ultima perioadă a dus însă la neconvocarea pentru Euro 2016.