Confidenţialitate

Balerinii Operei din Paris sunt în grevă (VIDEO)

Opera din Paris a pierdut mai mult de 12 milioane de euro în ultima lună – în urma grevei declanșate de balerini – supărați de faptul că se reformează sistemul de pensii.

Cât despre artiștii muzicieni, aceștia au susținut un concert gratuit pe scările Operei Bastilia din Paris.

Aceste proteste fac parte din grevele declanșate la nivel național în ultimele luni.

Una dintre cele mai vechi și mai prestigioase din lume, Opera din Paris a confirmat pentru presa franceză că greva, declanșată de dansatori din 5 decembrie, este una dintre cele mai scumpe din istorie, cu 63 de reprezentații de operă și balet anulate în ultima lună.

Pierderile sunt estimate la 12 milioane de euro.

Și personalul tehnic s-a alăturat protestului ca urmare a reformei sistemului de pensii anunțate de Guvern, măsură care a făcut, spre exeplu, ca transportul public să fie grav afectat în decembrie ca urmare a grevelor.

În timp, opera văzuse numeroase proteste, dar nu s-a mai auzit până acum ca dansatorii să renunțe la tutu-uri.

Ieșirea lor în stradă a fost prezentată de principalele televiziuni și publicații internaționale.

La precedenta grevă de amploare, din 2007, era anulate 17 reprezentații, cu pierderi de 3.2 milioane de euro.