După o mică pauză de sărbători, au apărut din nou probleme cu furnizarea apei potabile în stațiunea Băile Tușnad. S-a spart conducta principală – a spus la Europa FM primarul acestui acestui oraș. Autoritățile speră ca problema să fie rezolvată în cel mult 48-72 de ore. Avariile sunt foarte dese și e nevoie de investiții care vor dura cel puțin un an.
„Am avut noroc, deci am avut și apă de Crăciun și de Revelion. Totul a mers foarte bine”, așa spune primarul stațiunii Băile Tușnad, Butyka Zsolt care a semnalat la Europa FM că sunt din nou probleme cu furnizarea apei potabile.
„Până azi dimineață am avut apă. De azi dimineață iar s-a spart conducta principală. Din păcate, este o spărtură destul de urâtă. Încercăm să facem într-un timp, pe cât posibil, cât mai repede. Un coleg este în drum spre Bistrița-Năsăud să ia niște racorduri speciale – cu racordurile astea sperăm că în maxim 48 – 72 de ore să revenim la normal”, a mai spus primarul stațiunii Băile Tușnad.
Cel puțin o porțiune de 3 kilometri din rețeaua de apă potabilă are țevi neconforme, iar soluția pentru a preveni noi avarii o reprezintă schimbarea întregii rețele – spune primarul din Băile Tușnad. Există deja un proiect prin care autoritățile solicită 40 de milioane de lei Companiei Naționale de Investiții.
„Mai avem două hârtii de dus la Ministerul Dezvoltării prin CNI și sperăm câ undeva pe la sfârșitul lunii ianuarie, undeva în februarie, să semnăm contractul pentru noua ducțiune și într-o perioadă cât mai scurtă – un an, un an și jumătate – doi ani – să schimbăm toată rețeaua, cu bazine, cu tot ce înseambnă rețea de apă potabuilă”, a mai spus Butyka Zsolt.
Avariile sunt foarte dese în Băile Tușnad. În toamna anului 2019, imaginile cu turiștii care cărau apă în bidoane deveneau virale. Unii turiști renunțau la sejururi, iar proprietarii de hoteluri și pensiuni se plângeau că așa și-au pierdut și puținii clienți pe care îi mai aveau.
Sursa foto: Unsplash / rade nugroho
Autor: Florentina Mihăiță