Cel puțin 20 de persoane au ajuns, duminică seară, la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare, acuzând dureri puternice de stomac, fiind suspectaţi de toxiinfecţie alimentară, potrivit Agerpres.
Pacienții au participat la un botez organizat într-un local din municipiu.
După ce au primit tratament de specialitate, unii dintre ei au fost externați.
Proprietarii localului care a găzduit botezul, la care au participat peste 50 de persoane, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi spune punctul de vedere.