O infimieră de 46 de ani de la Spitalul Judeţean Bacău a murit, după ce a luat virusul de la mama ei. Femeia avea şi ciroză hepatică. Și surorile infirmierei sunt diagnosticate cu SARS-CoV-2.
Potrivit INSP, femeia a fost diagonsticată cu infecţia cu COVID-19 pe 29 aprilie şi suferea şi de ciroză hepatică decompensată, insuficienţă hepatică cronică acutizată şi sindrom hepato-renal.
Potrivit unor surse, femeia de 46 de ani era infirmieră la Spitalul Judeţean Bacău, în secţia de Chirurgie.
Aceasta a luat virusul de la mama sa, întoarsă din străinătate, care a murit în urmă cu câteva zile.
Alte două surori ale infirmierei sunt şi ele infectate, una dintre ele fiind internată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Bacău, iar cea de-a doua este asimptomatică.