Defecțiunea a apărut luni seară în Bacău pe un tronson reabilitat și se estimează că din momentul remedierii problemei va mai dura ceva timp până ce apa va curge din nou normal la robinet.
Toată noaptea s-a lucrat pentru identificarea porțiunii de conductă care s-a spart. Remedierea avariei apărută luni seară târziu e o misiune dificilă, în condițiile în care sunt 65 de km de conductă, iar pentru a se interveni e nevoie mai întâi de golirea acesteia.
„In jurul orei 10:30, echipele S.C. CRAB S.A. au finalizat lucrarile de decopertare a conductei, constatand ca avaria a fost cauzata de deplasarea piesei de imbinare dintre conducta Dn 1000 mm si conducta de Dn 800 mm.
Având în vedere complexitatea lucrărilor de remediere (demontarea pieselor existente – reductiei, mosoarelor din fonta si a reasamblarii lor pe pozitie) estimam finalizarea lucrarilor pentru maine, 02.02.2022 orele 20:00.
Ulterior finalizarii lucrarilor de remediere vom proceda la umplerea conductei de aductiune (24 ore) si a retelei de distributie.
Programul anuntat de furnizare apa potabila pentru 02 februarie, in municipiul Bacau este 06:00 – 08:00 dimineata si 18:00 – 20:00 dupa – amiaza.
Exista posibilitatea ca locuitorii de la etajele superioare (III si IV) ale blocurilor bara, sa fie afectaţi de lipsa presiunii in programul anuntat”, a transmis compania de apă.
Între timp, în mai multe puncte din oraș au fost amploasate cuburi cu apă menajeră, iar apa e furnizată cu program. A curs 2 ore dimineață, iar diseară va curge tot două ore. Avaria le-a ridicat semne de întrebare autorităților, în condițiile în care defecțiunea s-a produs pe un tronson reabilitat.
De altfel, o expertiză făcută în 2018, cînd s-a înregistrat ultima avarie majoiră pe tronsonul respectiv, a arătat că lucrarea a fost făcută prost.
Autor: Claudia Toader
Citește și: Iași: 7 morți după un grav accident rutier produs pe DN 28 | VIDEO