Confidenţialitate


BACĂU: Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești, în carantină. 64 de pacienți și angajați cu COVID-19


BACĂU: Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești, în carantină. 64 de pacienți și angajați cu COVID-19

Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești, județul Bacău, a devenit focar de infecție. 64 de pacienți și angajați au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, iar unitatea a fost plasată în carantină.

Direcţia de Sănătate Publică Bacău a decis ca pacienţii infectați şi asimptomatici să rămâna în centru, alături de angajații depistați pozitiv şi fără simptome.

În schimb, cei neinfectaţi – atât personalul centrului, cât și pacienții – vor fi mutaţi într-un alt corp.

Angajații unităţii, care se aflau acasă înainte de această testare – rămân la domiciliu cu întreaga familie, timp de 14 zile şi urmează să fie testați.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, acuză conducerea DSP Bacău că e direct responsabilă de situația de la centrul din Dărmănești.

Sorin Braşoveanu susține că a cerut Direcției încă din 21 aprilie testarea de urgenţă a personalului, dar că aceasta a ignorant apelul până pe 3 mai.

Dintre cele 64 de persoane depistate pozitiv, 21 ar fi angajați ale centrului, iar 43 asistaţi.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria