Finanțarea construirii sau terminării unor spitale prin banii europeni, alocați prin PNRR, s-a transformat în ceartă politică, în Bacău. Deși finalizarea Spitalului Muncipal a fost pe lista obiectivelor acceptate încă de anul trecut – pentru finanțare comunitară – de Comisia Europeană, acum ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, social-democrat, spune că unitatea nu mai poate primi bani pentru finalizare prin PNRR.
Motivul? Spitalul Municipal Bacău a fost desființat de Guvernul Orban, prin Hotărâre de Guvern, acum 2 ani.
Primarul Bacăului, de la USR, îl contrazice pe ministrul Sănătății și publică un clip video în care vorbește chiar din fața clădirii spitalului, care e finalizat în proprtiție de 85% și în care sunt tratați bolnavi de 2 ani.
Balanța în disputa politică de la Bacău a înclinat-o chiar ministrul social-democrat al Sănătății, care a anunțat că unitatea nu va primi finanțare de la PNRR.
Spitalul Municipal Bacău, aflat de mulți ani în construcție, a fost și este în subordinea primăriei conduse de USR-istul Lucian Viziteu
„Noi am depus fișa de proiect cred că în februarie 2021. Am făcut, alături de colegii din Primărie, nenumărate drumuri la Guvern și la Ministerul Sănătății. În urma acestor demersuri administrative, obiectivul de investiție – Spitalul Municipal Bacău – a fost introdus în documentul PNRR, aprobat de Comisia Europeană”, a spus Lucian Viziteu.
„Este pe lista celor 49, da, aprobate de Comisia Europeană. Din moment ce a fost acceptat în acea listă tot de Guvernul României, în speță Ministerul Sănătății, nu cred că există vreo problemă. Adică dacă era eligibil atunci, de atunci, situația juridică… nimic altceva nu s-a schimbat”, a adăugat Lucian Viziteu.
Alexandru Rafila: Comisia Europeană nu cred că știa că acest spital nu există de fapt
L-am intrebat pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, de ce acum spitalul nu mai este eligibil pentru a primi banii europeni. Într-un mesaj, Alexandru Rafila a precizat pentru Europa FM că: „Comisia Europeană nu cred că știa că acest spital nu există de fapt”.
Și într-adevăr, în 2020, prin Hotarăre de guvern, Cabinetul Orban a abrogat Hotărârea din 2005 prin care se înființa Spilatul Municipal Bacău.
Doar că lucrările au tot continuat cu bani de la Primărie și Consiliul Județean, iar în 2020 s-au și operaționalizat 2 secții, spune chiar rivalul politic al primarului, președintele Consiliului Județean Bacau, Valentin Ivancea. Numai că secțiile sunt în administrarea Spitalului Județean, care ține de Consiliul Județean.
„Inițial în 2020 când a început pandemia, printr-o Hotărâre de Comitet Județean pe Situații de Urgență, s-a luat o măsură de operaționalizare a două etaje pentru secții COVID”, a explicat președintele Consiliului Județean Bacau, Valentin Ivancea pentru Europa FM.
PSD îl acuză acum pe primarul USR de incompetență, în timp ce edilul spune că situația a devenit ridicolă, iar PSD politizează PNRR
„Trebuie să fie integrat în cadrul Spitalului Județean. Aici noi ne-am ciocnit de refuzul municipalității de a da către domeniul public al județului ca noi să-l dăm în continuare în administrare. Asta este calea legală, calea pe care a propus-o și Ministerul Sănătății”, a spus Valentin Ivancea.
„Banii și ce finanțează PNRR-ul sunt aceste obiective de investiții. Este doar o găselniță a ministrului să spună că nu mai exista acest spital. Nu mai exista din 2020, dar el, clădirea în sine este administrată de Spitalul Județean de Urgență”, a spus Lucian Viziteu.
„Ce încearcă ei să facă este o chestiune pur politică pentru că nu știu cum să facă să scoată anumite spitale de pe acea listă”, a adăugat Lucian Viziteu.
Întrebat cum investește acum, din punct de vedere juridic, Lucian Viziteu a spus că: „În baza legii și în baza oricărui proiect de investiții pe care le avem”.
Până acum, autoritățile publice au investit în Spitalul Municipal Bacău 170 de milioane de lei și pentru finalizarea lucrărilor ar mai fi nevoie de încă 60.
Consiliul Județean cere de la Primărie clădirea, dar primarul nu acceptă transferul, iar de partea edilului USR de află și consilierii PNL.
L-am întrebat pe președintele Consiliului Județean ce crede că ar face ministru Rafila dacă unitatea ar trece în subordinea sa
„Decât dacă se completează lista PNRR. În condițiile în care se completează lista pe PNRR, atunci depune Spitalul Județean de Urgență care e personalitate juridică prin prisma acelui plan de integrare a acestei clădiri și reorganizare a Spitalului Județean cu ceea ce mai este de făcut, etajele 1, 2 și 3”, a spus președintele Consiliului Județean.
Sursa foto: Shutterstock