Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.
Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.
Eleve de liceu erau racolate și aduse la petrecerile din club, unde erau drogate și ulterior abuzate sexual.
Totul era înregistrat, ulterior clienții fiind șantajați.
Ancheta DIICOT a început încă din 2015, la puțin timp după ce în depozitul de bulion de lîngă poliție a început să funcționeze clandestin un club.
În ciuda aspectului exterior dărăpănat, interiorul arăta ca un club de fițe din centrul Capitalei: era dotat cu instalație de sonorizare, mixer, ecran LCD, sistem de lumini ambientale și canapele.
Procurorii au aflat atunci că în club aveau loc, aproape zilnic, petreceri în timpul cărora se foloseau o gamă variată de droguri și aveau loc orgii sexuale cu minore.
Fetele erau amorțite cu cocaină, exploatate sexual, toate scenele fiind filmate de proprietar.
Anchetatorii au stabilit că lumea care se perinda în local era variată, de la apropiați ai patronului, oameni de afaceri, infractori, polițiști și funcționari ai statului.
Multe dintre fete erau minore, de la țară, și erau racolate de la liceele din Bacău, dar și prostituate care veneau la club pentru că patronul le promitea clienți.
Au fost însă și fete care veneau pur și simplu, fiind invitate să participe la o petrecere, fără să știe că în acel loc se organizau orgii sexuale.
Ele erau drogate și sfârșeau prin a întreține raporturi sexuale cu patronul și apropiații săi.
Patronul, poreclit “NAȘUL”, obișnuia să filmeze diferite scene din timpul petrecerilor și folosea materialele video obținute pentru a-i condiționa pe participanți în vederea obținerii unor avantaje.
Comisarul de poliție arestat preventiv era unul dintre apropiații patronului și este acuzat că ar fi intervenit pe lîngă un polițist de la rutieră să închidă dosarul unui accident provocat de un șofer fără permis.