Confidenţialitate

Bacău: Adolescentă bătută de alte două fete într-o stație de autobuz. Poliția a deschis o anchetă

Anchetă a poliției din Bacău, după ce în spațiul public au apărut imagini în care o adolescentă este agresată de alte două fete într-o stație de autobuz.  Poliția s-a autosesizat, iar fetele s-au ales cu dosar penal.

Imaginile postate pe o rețea de socializare au atras imediat atenția poliției. În clip se vede cum o adolescentă este păruită și lovită cu pumnii și opicioarele de două fete ce par de vârste apropiate.

Totul se întâmplă într-o stație de autobuz, în văzul mai multor adolescenți, dar nimeni nu intervine în apărarea fetei. Abia după ce primește mai multe lovituri, persoana care filmează, dar și un alt martor al incidentului, le cer agresoarelor să se oprească.

Imaginile au fost văzute și de poliție, care s-a sesizat din oficiu. Polițiștii au stabilit că victima are 13 ani, iar agresoarele 13, respectiv 15 ani.

Incidentul a avut loc în orașul Dărmănești, în urma unor discuții în contradictoriu între fete. Ele erau în timpul liber în acel moment, dar cu toate acestea polițiștii au informat și conducerea școlii la care învață fetele despre ceea ce s-a întâmplat.

Incidentul va fi luat în discuție și, chiar dacă nu a avut loc în spațiul școlii, fetele s-ar putea alege cu nota scăzută la purtare. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violențe.

Sursa foto: Captură video Facebook