Confidenţialitate

Bacău: 37 de persoane rămân internate după ce au mâncat la un parastas

Continuă ancheta în cazul celor peste 100 de persoane din județul Bacău care au ajuns la spital cu toxiifecție alimentară după ce au mâncat la un parastas. Activitatea firmei de catering care a furnizat mâncarea a fost suspendată până la finalizarea anchetei. 37 de persoane se află în continuare internate in Spitalul de Urgență din Bacău.

Aproximativ 300 de persoane au participat duminica la un praznic, în localitatea băcăuană Traian. Dintre acestea, peste o sută au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Bacău, în cursul zilei de luni şi marţi, cu greaţă, vărsături, diaree şi febră. La câteva ore după ce au mâncat, oamenii au început să se simtă rău. 37 de persoane, dintre care zece copii, mai sunt în prezent în spital.

Pentru a face faţă valului de pacienţi, conducerea spitalului a chemat toţi medicii de acasă.  Din cauza numărului mare de solicitări, ambulanțele au transportat la urgențe și câte trei pacienți o dată.

Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar-Veterinară din Bacău fac verificări în acest caz. Au fost prelevate probe din toate alimentele care au fost împărțite la parastas pentru a se stabili cauza îmbolnăvirii.