Absolvenții de liceu au susținut miercuri proba obligatorie a profilului din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat.
Astăzi au avut loc testele scrie la Matematică sau Istorie.
Examenul a început la ora 9.00, iar candidații au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile.
Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 26 iunie, cu testul de la Limba şi Literatura Română.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00-20:00.
Ultima probă a examenului de Bacalaureat va avea loc vineri, 30 iunie, cu cea la alegere a profilului și specializării.
Subiectele la Matematică
Profilul Real, Matematică-Informatică
Profilul Real, Științele Naturii
Profilul Real, Științele Naturii
Profilul Pedagogic
Baremul de corectare la Matematică
Profilul Real, Matematică-Informatică
Profilul Real, Științele Naturii
Profilul Pedagogic
Subiectele la Istorie
Baremul de corectare la Istorie