Confidenţialitate


BAC 2015: Eseu despre relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic – subiectul principal la profilul Uman


BAC 2015: Eseu despre relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic – subiectul principal la profilul Uman

Absolvenții profilului Uman, care au susținut astăzi proba scrisă la limba și literature română a examenului de Bacalaureat, au avut de scris un text argumentativ despre rolul scriitorului în societate, precum și un eseu cu tema ”Relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic”.

Cei de la Real au avut de redactat un text argumentativ despre importanţa sportului și de caracterizat un personaj dintr-o operă scrisă de Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu.

Aproape 170 de mii de absolvenţi de clasa a 12-a susţin săptămâna aceasta probele scrise dale examenului de Bacalaureat.

Examenul continuă mâine cu proba la Limba maternă, miercuri este programată proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie, vineri va fi proba la alegere a profilului.

Marțea viitoare, pe 7 iulie, vor fi afișate rezultatele parţiale și pot fi depuse contestații. Notele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 10 iulie.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria