Fix acum doi ani, pe 11 decembrie 2016, au avut loc alegerile parlamentare în România.
Din acele voturi a rezultatul guvernul care se află acum în fruntea țării și care se pregătește ca, de la 1 ianuarie, să preia și președinția Consiliului Uniunii Europene. Șeful PSD, Liviu Dragnea, avea de ce să fie mulțumit în seara alegerilor, după ce câștigase cu aproape 46%, cel mai bun scor din istoria partidului.
Acestea au fost alegerile care au marcat întoarcerea la votul pe liste. Au venit la vot 39,49% dintre alegători. Și, cu toate că de doi ani încoace multă lume spune că PSD a câștigat datorită prezenței scăzute, acesta este doar un mit. Prezența cea mai mică la alegerile parlamentare de după Revoluție a fost în 2008, când a fost introdus votul uninominal. Atunci, au votat doar 39,2% dintre persoanele cu acest drept. Iar, în 2012, au venit la vot aproape 42% dintre alegători. Prezență de peste 50 la sută nu a mai fost din 2004, ultimul an în care parlamentarele aveau loc în același timp cu prezidențialele.
Pe 15 decembrie 2016, Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale la alegerile parlamentare.
Camera Deputaților:
PSD – 45,47%, 154 mandate la Camera Deputaţilor
PNL – 20,04%, 69 mandate la Camera Deputaţilor
USR – 8,87%, 30 mandate la Camera Deputaţilor
UDMR – 6,18%, 21 mandate la Camera Deputaţilor
ALDE – 5,62%, 20 mandate la Camera Deputaţilor
PMP – 5,34%, 18 mandate la Camera Deputaţilor
Senat:
PSD – 45,67%, 67 mandate la Senat
PNL – 20,41%, 39 mandate la Senat
USR – 8,92%, 13 mandate la Senat
UDMR – 6,24%, 9 mandate la Senat
ALDE – 6,00%, 9 mandate la Senat
PMP – 5,65%, 8 mandate la Senat