Confidenţialitate

Azi are loc premiera de gală a comediei românești ”Faci sau Taci”

Comedia ”Faci sau Taci” are joi premiera de gală la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City. La aceasta sunt așteptați să ia parte mulți dintre actorii din film,  în frunte cu regizorul Iura Luncaşu.

Printre cei care și-au confirmat prezența la evenimentul de lansare se numără Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia, Ana Baniciu, Oana Moşneagu, Cristina Visterneanu, Monica Bârlădeanu şi Horia Brenciu.

Povestea comediei ,,Faci sau taci” aduce în prim plan câţiva funcţionari români care primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică.   O echipă de șase fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor.