Confidenţialitate

Avocatul Poporului vrea ca angajații în concediu medical din cauza COVID-19 să fie plătiți 100%

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporție de 100%.

Potrivit unui comunicat transmis joi, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății să dispună măsuri urgente pentru ca boala generată de COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, și, în consecință, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită 100%.

„Potrivit specialiștilor, boala este extrem de contagioasă și cu o arie de răspândire foarte mare. În prezent, conform legislației în vigoare, cei aflați în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizație plătită în proporție de numai 75%”, se arată în comunicatul citat.