Avocatul Poporului, Renate Weber, susţine că şi forma actuală a legii privind carantina şi izolarea este neconstituţională şi că internarea obligatorie pentru 48 de ore este un abuz.
Ca urmare, a atacat vineri la Curtea Constituțională două articole din noua lege a carantinei.
Renate Weber a explicat la Europa FM demersul său.
“Am considerat că ambele articole sunt în contradicţie cu prevederi din Constituţie. Noi considerăm că anumite alineate din lege nu respectă decizia anterioară a CCR.
Curtea spusese foarte clar că, atunci când e vorba de internarea obligatorie într-un spital, pentru că este o măsură privativă de libertate, trebuie să fie de ultim resort. Adică, înainte trebuie să se apeleze la alte remedii prin care să se asigure că nu se răspândeşte o boală contagioasă.
Acea chestiune a internării 48 de ore vine prin intermediul legii, nu mai sunt etape premergătoare. Şi accesul unei persoane la justiţie pentru a contesta internarea e lipsit de eficienţă, pentru că judecătorul nu va mai putea să facă o evaluare, ci va fi obligat să aplice articolul ca atare”.
REP.- Nu vă temeţi că veţi fi acuzată din nou că blocaţi aplicarea măsurilor pentru a preveni răspândirea virusului?
R.W.- Cum blochez eu? Legea e în vigoare. Dacă sesizez CCR înseamnă că blocăm? Eu am dreptul legal să sesizez CCR, dacă eu cred că e încălcată Constituţia.
REP.- Dvs credeţi că există coronavirusul?
R.W.- Bineînţeles. Am grijă de mine, de angajaţi, de familia mea. Ba văd că e mai agresiv decât au considerat cei de la OMS. Sigur că virusul există şi el trebuie combătut. Dar nici un alt stat din UE nu internează persoanele împotriva voiţei lor.
REP.- Dar pot persoanele să stabilească ce e mai bine pentru ele? Sau medicul ştie care e măsura cea mai bună?
R.W.- Dar măsura cea mai bună poate să fie gândită în aşa fel încât să fie o măsură graduală. Vedem care sunt remediile şi treptele pentru aceste remedii. Asta spusese şi CCR .
REP. – Poate devine prea târziu. După ce sunt parcurse toate celelalte trepte … poate pacientul ajunge prea târziu la spital.
R.W.- Nu putem să discutăm în principiu. Legea trebuie să aibă în vedere toate aceste aspecte. Noi nu ne substituim nici guvernului, nici parlamentului … Dar haideţi să luăm cazul persoanelor care se opun internării, cine o ia să o ducă în spital? Legea nu stabileşte acest lucru. Poliţiştii nu au competenţe să facă aşa ceva.
REP.- Să înţeleg că dacă o persoană apropiată de dvs este depistată pozitiv, preferaţi să nu fie internată în spital?
R.W. – Nu ştiu de unde aţi tras acea concluzie? Depinde ce vrea acea persoană.
REP. – Dar eu nu ştiu ce e mai bine pentru mine. De aceea mă duc la spital, pentru că medicul ştie cel mai bine.
R.W. – Sigur, pentru asta sunt medicii. Iar dacă vă convinge că e mai bine vă internaţi asta e internare benevolă.
REP. – Şi dacă nu vreau să mă internez, cine îşi asumă că eu pot să mor?
R.W.- Asta trebuia să stabilească legea. Dvs sunteţi oricum obligată să vă izolaţi la domiciliu pentru o perioadă de timp. Aici legea era obligată şi, din păcate, nu face asta …era obligată să stabilească felul în care vă izolaţi acasă, cine verifică faptul că staţi în izolare, cu cine ţineţi legătura dacă starea de sănătate se va înrăutăţi şi aşa mai departe.
