Confidenţialitate

Avocatul Poporului: raport special cu privire la situaţia copiilor din România

Avocatul Poporului anunţă că s-a sesizat din oficiu şi va face o serie de anchete şi analize privind situaţia copiilor din România, urmând să întocmească un raport special, care va fi înaintat şefilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului.

Anchetele vizează, printre altele, încălcarea articolelor 22 şi 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor, spun reprezentanţii Avocatului Poporului.

“Demersurile Avocatului Poporului sunt justificate de campaniile de presă, rapoartele sau studiile organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi ale unor instituţii internaţionale, realizate în ultimul timp, privind problemele identificate referitoare la dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, emoţional, intelectual”, transmite instituţia.

În raport vor fi detaliate aspecte legate de serviciile destinate copiilor, protecţia, nutriţia, sănătatea, educaţia şi bunăstarea lor, precum şi despre efectele migraţiei părinţilor şi abandonul copiilor, fenomenul violenţei, atât în familie şi la şcoală, cât şi în societate şi în alte instituţii, consumul de droguri, substanţe halucinogene şi alcool în rândul copiilor, despre delincvenţa juvenilă, discriminare, abuz, exploatare prin muncă.

Raportul va arăta situaţia existentă în ţară privind problemele copiilor şi va urmări formularea unor propuneri de modificare şi completare a legislaţiei şi luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor, precizează instituţia condusă de Victor Ciorbea.

Avocatul Poporului arată că peste 47 la sută dintre copiii români trăiesc în familii cu o situaţie materială gravă, conform unui studiu elaborat de Eurostat în 2016 şi mai mult de jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, aşa cum spune un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii.

De asemenea, anul trecut au fost înregistrate la Telefonul Copilului peste 4.500 de situaţii de abuz asupra copiilor, de tip bullying, violenţă în familie şi discriminare.