Confidenţialitate

Avocatul Poporului pune sub semnul întrebării spitalizarea forțată a infectaților asimptomatici

Avocatul Poporului a trimis Ministerului Sănătăţii o recomandare pentru a reglementa situaţia persoanelor asimptomatice care sunt internate obligatoriu în spital, cadrul legislativ aplicabil fiind considerat neconstituţional.

Instituția argumentează, totodată, că statele membre ale Uniunii Europene nu au luat această măsură.

”Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu urmare unor articole apărute în mass-media în legătură cu situaţia juridică a persoanelor infectate internate în spitale pe perioada pandemiei COVID-19. Iniţial, internările obligatorii s-au dispus pe baza Ordinului ministrului sănătăţii 414 din 11 martie 2020. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 622 din 14 aprilie 2020, potrivit căruia «se instituie măsura de carantină la domiciliu (…), numai în situaţia în care spaţiul permite carantina individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor din acelaşi domiciliu, pe bază de declaraţie pe propria răspundere», inclusiv pentru «persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus (COVID-19)»(s.n.). După numai o zi, acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 629 din 16 aprilie 2020 care a exclus categoria persoanelor asimptomatice confirmate cu coronavirus dintre cele pentru care se instituie carantina la domiciliu, practic revenindu-se la internarea obligatorie a persoanelor care nu prezinta simptome, împotriva voinţei lor şi au posibilitatea autoizolării la domiciliu”, a transmis, joi, Avocatul Poporului într-un comunicat.

În discuție este adusă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, considerând ca legea este insuficient de clară şi lipsită de previzibilitate lăsând întreaga materie a măsurilor restrictive de libertate instituite cu scopul de a preveni şi combate răspândirea bolilor contagioase să fie reglementată prin acte normative secundare, dând astfel posibilitatea unui organ administrativ să dispună măsuri privind restrângerea exerciţiului libertăţii individuale.

”O atare restrângere este apanajul exclusiv al Parlamentului, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 157/2020. În acelaşi timp însă, Avocatul Poporului a întreprins mai multe demersuri scrise la Ministerul Sănătăţii, solicitând examinarea situaţiei create şi renunţarea la obligativitatea internării şi menţinerii în spital a persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 asimptomatice. În răspunsurile primite, Ministerul Sănătăţii ne-a informat în legătură cu actele comunicat normative elaborate în contextul epidemiologic actual menite să reglementeze modalitatea de instituire a măsurilor de carantină şi de izolare la domiciliu a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19, inclusiv cele asimptomatice, fără însă a reveni asupra ordinului care obligă la internarea persoanelor asimptomatice”, susține Avocatul Poporului.

“La nivel internaţional, din informaţiile comunicate pe site-ul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rezultă că statele membre ale Uniunii Europene, cât şi Marea Britanie şi Elveţia nu au luat măsura internării obligatorii a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19, care sunt asimptomatice. De altfel, atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cât şi Centrul European de Prevenire şi Control a Bolilor Infecţioase din cadrul Uniunii Europene recomandă posibilitatea carantinării la domiciliu a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 care nu prezintă simptome sau reprezintă cazuri uşoare. Mai mult, ghidul privind criteriile de ieşire din izolare pentru pacienţii COVID-19, actualizat pe data de 17 iunie 2020, prevede externarea pacienţilor după un număr maxim de 10 zile fără a mai fi necesară să testarea persoanelor în cauză. România este singurul stat din Uniunea Europeană care a internat obligatoriu şi pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada stării de alertă toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome”, adaugă comunicatul.

Avocatul Poporului face referire şi la legislaţia care se referă expres la drepturile pacienţilor şi care prevede că ”o intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.”

”În România, persoana depistată pozitiv poate invoca prevederile art.13 teza I din Legea nr. 46/2003 potrivit cărora „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa” şi ale art. 660 alin.(1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii care prevede: „pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris” (Acordul informat al pacientului)”, remarcă Avocatul Poporului, care a trimis Ministerului Sănătăţii o recomandare în trei puncte:

  1. Ministrul Sănătăţii va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la consimţământul pacienţilor, cu ocazia internării persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 în unităţi spitaliceşti
  2. Ministrul Sănătăţii va analiza cu maximă celeritate necesitatea reglementării situaţiei persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19, ţinând cont de recomandările forurilor internaţionale
  3. Ministrul Sănătăţii va informa instituţia Avocatul Poporului cu privire la însuşirea Recomandării şi la măsurile dispuse”