Confidenţialitate

Avocatul Diavolului: Vaccinare obligatorie

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind vaccinarea. Primul lucru care a fost remarcat e că acest proiect nu prevede sancțiuni pentru părinții care refuză vaccinările copiilor – e vorba de așa numitele vaccinări obligatorii. Legea precizează că acordul părinților pentru vaccinare se consideră prezumat, și că părinții care nu sunt de acord trebuie să se exprime în acest sens în scris, dar ei nu sunt sancționați, în vreun fel, pentru asta.

Totuși, părinții – sau reprezentanții legali – poartă răspunderea juridică pentru deciziile lor în privința minorilor, astfel încât, dacă minorul pățește ceva din cauză că nu a fost vaccinat, cine a refuzat vaccinul are de dat explicații în fața legii și poate fi acuzat de rele tratamente aplicate minorului.

Același proiect prevede, totuși, o sancțiune indirectă pentru refuzul vaccinării, și anume, copiii care nu au făcut vaccinurile de rutină nu au acces în colectivități organizate, alături, de alți copii, adică la școală, grădiniță sau creșă, după caz.

Cum se împacă asta cu garantarea constituțională a dreptului la educație, o să vedem, dar inițiatorul are o motivație rezonabilă pentru această interdicție: “Pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor”.

În acest context, a atras atenția intervenția șefului PSD, domnul Liviu Dragnea, altfel și președinte al Camerei Deputaților, care a declarat “Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga, pentru a fi o măsură obligatorie (vaccinarea, n.r). Vă spun sincer, am foarte mari rezerve aici”.

Semnalul transmis de domnului Dragnea încurajează părinții care refuză vaccinarea, în ciuda faptului că se moare, în România, din această cauză. În plus, în România s-a înregistrat cea mai mare scădere a ratei vaccinării din 190 de țări – la rujeolă, de exemplu, a ajuns la 80%, în condițiile în care pragul de siguranță este de 80%.

Dezbaterea acestei legi a vaccinării are loc într-un moment sensibil: este epidemie de rujeolă în România, s-au înregistrat peste 4.500 de cazuri în ultimele săptămâni și 23 de decese, practic toate la copii mici, nevaccinați.

Unii nu fuseseră imunizați pentru că nu aveau încă vârsta, și au căzut victimă scăderii generale a ratei de vaccinare din România, fapt care a redus dramatic așa numita protecție de turmă – cu alte cuvinte, dacă 99 de indivizi dintr-o comunitate de 100 sunt vaccinați, al 100-lea e protejat, pentru că nu se îmbolnăvește nimeni în jurul lui, dar dacă dintr-o sută doar 75 sunt vaccinați, șansele lui de a lua virusul cresc dramatic.

Alți copii au murit pentru că, pur și simplu, e criză de vaccin ROR în România, și criza se menține în ciuda tuturor promisiunilor și eforturilor făcute de autorități.

Credeți că părinții care refuză vaccinarea copiilor trebuie sancționați sau nu? Și, dacă da, care ar trebui să fie sancțiunea? E suficient ce prevede proiectul de lege actual? Ar trebui ceva mai dur? Ceva mai indulgent?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-vaccinare-obligatorie-28042017?in=europafmromania/sets/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-cristian-tudor-popescu