Confidenţialitate

Avocatul Diavolului: Războiul pentru România – VIDEO

Vlad Petreanu și Moise Guran intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse și te lasă pe tine să decizi ce este mai bine.

La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul! Alege sa joci drept!

Controversa acestei săptămâni s-a născut după decizia Curții Constituționale de a-l obliga pe președintele Klaus Iohannis să emită un decret de revocare a procurorului șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi.

Asta îl pune pe Președintele României într-o situație imposibilă: fie de a o revoca pe doamna Kovesi, acceptând astfel un rol pur decorativ în procedura de numire a procurorilor-șefi în general și implicit o creștere exacerbată a puterii Guvernului, prin ministrul Justiției, asupra sistemului judiciar din România, fie de a nu accepta o decizie a Curții Constituționale și de a încălca, deci, Constituția.

După unele opinii, salavatoarea președintelui în această situație, ar putea fi chiar doamna Laura Codruța Kovesi, care, printr-o demisie, l-ar putea scoate pe președinte din neplăcuta situație.

Rămâne însă întrebarea: în ce măsură demisia doamnei Kovesi ar anula efectele deciziei CCR asupra sistemului de numire al procurorilor, căci nu, acum nu mai este vorba doar despre șefa DNA, ci despre un întreg sistem de putere, despre limitarea prerogativelor prezidențiale și despre subordonarea Justiției față de Guvern, față de politicieni, față de partide și de majoritatea parlamentară.

Fără a o nominaliza în mod necesar pe doamna Kovesi ca diavol al acestei săptămâni, vă vom invita să alegeți între două opțiuni, pe care le-am complicat într-un mod teoretic,
tocmai pentru a face pentru dumneavoastră alegerea mai grea.

Vă propunem așadar să alegeți între două scenarii – unul în care Laura Codruța Kovesidemisionează de la șefia DNA și din magistratură, dar asta pentru a face pasul spre politică,
acolo unde pare că este dorită atât de prieteni cât și de adversari, devreme ce a fost atât de atacată.

Și un al doilea scenariu, în care Laura Codruța Kovesi rămâne în continuare la DNA, forțându-l pe președinte fie să o demită, acceptând soluția CCR, fie să lupte pentru propriile
prerogative prezidențiale, eventual convocând națiunea la un referendum care să decidă NU dacă rămâne Kovesi la DNA, ci dacă ministrul Justiției ar trebui să aibă o putere atât de mare asupra procurorilor din România.