În ultimul timp, PSD și ALDE au folosit majoritatea parlamentară consistentă de care dispun pentru a mai tăia din atribuțiile și puterile președintelui.
În ultimele 12 luni, președintele a fost eliminat din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituției, i s-a luat dreptul de a numi conducerea Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii, i s-a luat decizia în numirea șefilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a președinților secțiilor Curții Supreme, i s-a redus dramatic rolul în numirea procurorilor șefi, procedură în care, potrivit Curții Constituționale, i se rezervă doar un rol formal, de marcare a solemnității.
PSD a mai încercat și alte restrângeri ale puterilor președintelui – de pildă, a încercat să scoată Consiliul Suprem de Apărare a Țării din numirea șefului serviciului secret al Armatei, așa cum făcuse mai devreme cu serviciul secret de la Interne. Una peste alta, este deja evident că majoritatea parlamentară PSD/ALDE depune un efort constant, coordonat, pentru a dezgoli de puteri efective funcția prezidențială. Nu că acestea ar fi prea mari, dar chiar și câte sunt par prea multe acum pentru aceste două partide.
De ce acest efort? Poate pentru că PSD a ajuns la concluzia că nu va putea câștiga președinția României prea curând, dar e sigur că va câștiga în continuare, ca și până acum, alegerile parlamentare, și, în consecință, încearcă să mute puterea acolo unde poate s-o și apuce. De ce nu prea câștigă PSD prezidențialele?
Sociologii afirmă că electoratul din România este împărțit, de vreo 25 de ani încoace, în 3 mari blocuri oarecum apropiate ca dimensiuni: unul care are nevoie de politicile sociale protecționiste ale PSD sau dependent de resursele publice, care votează cu PSD sau cu partide din trena acestuia; un alt bloc electoral cu accente antreprenoriale, progresist, care votează în partea dreaptă a ofertei electorale sau, oricum, cu alternativele la PSD; în fine, un al treilea bloc mare de nehotărâți sau dezinteresați sau dezamăgiți, aproape imposibil de mobilizat la parlamentare dar care reacționează, de obicei, la prezidențiale. Ca să câștigi președinția, ai nevoie de două dintre cele 3 blocuri electorale. Ultima dată când PSD a reușit să mobilizeze nehotărâții în favoarea sa a fost acum aproape două decenii, când alternativa la Ion Iliescu era Corneliu Vadim Tudor. De atunci, PSD a reușit mai degrabă să enerveze acest al treilea bloc de votanți, pe care i-a împins către contracandidatul opoziției.
Sigur, până în 2019 mai e timp de reflecție pentru electorat; e întotdeauna riscant să anticipezi cum va vota națiunea într-o cursă prezidențială, dar e aproape cert că Liviu Dragnea, de pildă, nu va reuși să convingă (asta dacă nu va fi împiedicat de Justiție să ajungă la start): ar porni de la o cotă de neîncredere, chiar ură, prea mare pentru a putea compensa cu ceva. Iar Liviu Dragnea, după cum știm, nu are încredere deloc în nimeni altcineva decât dânsul – trei prim-miniștri PSD în 12 luni plus Victor Ponta pot depune mărturie pentru asta – ca atare, pentru el, logica derobării funcției prezidențiale de autoritate și putere este imbatabilă: dacă el n-o poate apuca, atunci va avea grijă să nu mai lase nici un pic de carne pe scheletul ei pentru alții. În consecință, probabil că în scurt timp ne vom trezi cu un nou mutant politic produs prin amputare de cel mai toxic partid al României: un președinte de republică, ales prin sufragiu direct și universal, o funcție cu autoritatea a 6 milioane de voturi directe, redus însă la un rol pur decorativ, de asigurare a solemnității unor momente oficiale, bun să prindă decorații-n piepți și să depună coroane la picioarele statuilor unor înaintași cărora istoria le-a fost ceva mai favorabilă.
În acest caz, trebuie să ne punem întrebarea: la ce bun să mai alegem direct președintele? Dacă vrem un președinte decorativ, atunci să facem ca-n Germania, de pildă: să-l aleagă parlamentul, să fie un tip simpatic, dar cam anonim, fără nicio putere reală. Măcar nu ne mai deranjăm cu pasiunile și cheltuielile unui vot național care nu mai dă niciun fel de autoritate. Sau, dacă nu ne place ideea să renunțăm la dreptul de a vota direct pentru președinte, atunci să-i dăm și puterea pe care o conferă încrederea populară exprimată de milioane de voturi.
Să-i dăm dreptul, de pildă, ca-n Franța, să dizolve Parlamentul, dacă consideră că e nevoie de alegeri anticipate, să limităm posibilitățile Parlamentului de a-l suspenda fără motive clare, să-i permitem o influență chiar mai mare în conducerea României. Ne încumetăm?
Ce s-ar potrivi mai bine pentru România, un președinte mai puternic sau un președinte mai slab? Ce alegeți?
La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!
Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.
