La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!
Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.
Ion Iliescu, 22 decembrie 1989, ora 14.45, la Televiziunea Română, prima apariție. Un moment crucial pentru noi toți.
De la ora 12 și 6 minute, de când soții Ceaușescu fugiseră de pe acoperișul Comitetului Central, puterea era disponibilă, de apucat și de păstrat pentru cine avea hotărârea, curajul și știința s-o facă.
De aproape 3 ore, istoria României oscila între multiple alternative. La MAPN, generalul Victor Atanasie Stănculescu, numit ministru interimar al Apărării chiar de către Nicolae Ceaușescu, ezita dacă să preia chiar el puterea. La Comitetul Central ocupat de manifestanți, grupuri eterogene de manifestanți dar și lideri comuniști marginalizați – vorbesc de Ilie Verdeț – încercau să se organizeze și să pună mâna pe aparatul de stat. La TVR, locul unde revoluția se desfășura în direct, alți revoluționari se străduiau, și ei, să pună stăpânire pe situație.
Acesta este contextul în care a apărut Ion Iliescu, și trebuie să admitem că a fost primul care a părut că știe, cu adevărat, ce e de făcut.
Încă un pasaj, unde se remarcă superioritatea cu care trece peste orice alte inițiative de organizare or fi avut loc până atunci, când se referă la “tovarășul Luca”, care-i răspunsese la telefon, la CC, fără să-l recunoască:
În acest fel, Ion Iliescu a preluat de facto puterea. În confuzia generală, s-a prezentat ca un lider capabil să aducă claritate. Din păcate, a urmat cu totul altceva – și chiar el a anticipat, cumva, ce avea să se întâmple.
Pasaj din primul discurs al lui Ion Iliescu
Carevasăzică, la 14.45, pe 22 decembrie, Ion Iliescu cerea “securiștilor” să nu atace militarii, invocând un incident bizar din Sibiu, în care milițienii din oraș încercaseră să se refugieze în unitatea militară, sărind gardul de frica demonstranților, și fuseseră luați drept atacatori.
Dar acest apel s-a transformat aproape imediat într-o psihoză națională. S-au distribuit arme civililor iar aceștia, împreună cu soldații scoși pe străzi, au tras sute de mii de cartușe în inamici neclari. În timp ce sute de oameni mureau împușcați pe străzile României deja libere, Ion Iliescu și noua structură făceau schizofrenic apel, în același timp, la calm și la respingerea atacurilor teroriștilor neidentificați.
Să fi fost un plan premeditat? Să fi fost doar haosul schimbării violente? Procurorii investighează acum posibile crime împotriva umanității, care s-ar fi petrecut inclusiv după 22 decembrie.
Vom vedea dacă Ion Iliescu va fi pus oficial sub învinuire.
Alternativele acelui moment au fost generalul Stănculescu, comunistul Ilie Verdeț, manifestanții anonimi de la CC, poetul Mircea Dinescu, poate chiar Nicolae Ceaușescu, revenit în forță de la Târgoviște și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, chiar Ion Iliescu.
Din acest punct de vedere, a fost atunci Ion Iliescu omul de care a avut nevoie România?
A fost Ion Iliescu cel mai bun viitor posibil în 22 decembrie 1989?
