La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!
O să vorbim azi despre efectul Colectiv asupra societăţii şi asupra fiecăruia dintre noi, de la doi ani depărtare de momentul tragediei.
Cu 64 de morţi şi 146 de răniţi spitalizaţi, incendiul din clubul Colectiv, din noaptea de 30 noiembrie 2015, a fost cel mai grav accident din România, după 1989, mai grav chiar decât catastrofa aviatică de la Baloteşti, din 1995, când au murit 60 de persoane.
Dezastrul Colectiv este, însă, nu doar o tragedie cutremurătoare, ci şi o radiografie crudă şi deosebit de precisă a eşecurilor şi defectelor mortale ale ţării în care trăim. Să ne reamintim:
- Incendiul s-a produs într-o ruină rămasă din industria comunistă; o clădire care ar fi trebuit demolată a fost transformată în club, deşi era cu totul improprie pentru astfel de evenimente. De ce? Pentru că, în România, nu există, dar nici nu se construiesc săli de concert.
- Primăria, pompierii, alte organe de control au autorizat acest spaţiu, în ciuda legilor în vigoare, apoi s-au prefăcut că efectuează controale şi au închis ochii la abateri în schimbul unor sponsorizări de la patroni, la mica înţelegere, la mica corupţie, aşa cum e împământenit în ţara noastră.
- Patronii au tapetat pereţii cu material fonoabsorbant inflamabil, pentru că cel ignifug era mai scump, şi au montat un tavan din placaj super inflamabil, pentru că de ce să fi cheltuit mai mult pentru siguranţa clienţilor dacă asta afecta profitul?
- Cu material inflamabil pe pereţi şi cu sute de oameni înghesuiţi într-o încăpere fără căi eficiente de evacuare, administratorii au aceptat montarea unor efecte pirotehnice în interior, pentru că cine se gândeşte la consecinţe când face ceva în ţara asta?
- Pentru instalarea jocurilor pirotehnice au fost contractaţi nişte meseriaşi cărora nu li s-a părut nimic în neregulă să orienteze jeturile de scântei incandescente spre buretele de pe stâlpi – pentru că de ce să fii profesionist când poţi să fii cârpaci?
- Când a venit momentul intervenţiei serviciilor de urgenţă, prima grijă a responsabililor a fost să declare că totul e sub control şi că sistemul sanitar are toate resursele necesare ca să gestioneze situaţia, pentru că de ce să nu minţi, dacă eşti autoritate publică, pentru a-ţi salva scaunul? Doar n-o să fii prost, să-ţi asumi cumva responsabilitatea pentru ceva ce nu funcţionează cum trebuie în domeniul pe care-l coordonezi, nu?
- Apoi, am descoperit marea corupţie: faimoasa secţie pentru Arşi, de la Spitalul Floreasca, inaugurată cu miniştri şi şefi de spital, fusese doar un tun de milioane de euro. Secţia nu funcţionează nci azi, la 2 ani de la tragedie. De altfel, numărul de paturi pentru marii arşi, în România, este acum de 14. În 2015 erau 10. Nimic nu clinteşte indolenţa birocraţiei de stat din ţara noastră, nu-i aşa?
- 26 de oameni au pierit în incendiul propriu-zis, dar apoi au început să moară pe capete răniţii, din cauza condiţiilor infecte la propriu din spitalele româneşti. Aşa am descoperit, cu toţii, cum e ascuns celălalt mare adevăr cumplit din sistemul sanitar: infecţiile nosocomiale, care ucid probabil mai mulţi pacienţi decât afecţiunile cu care se internează ei în spitale. Iar de aici, am aflat cum se diluau şi de câteva mii de ori substanţele dezinfectante, pentru că de ce să nu furi, dacă poţi, chiar dacă asta omoară oameni?
Toate acestea au determinat un val uriaş de revoltă. Au fost mari manifestaţii după Colectiv, oamenii au cerut în stradă politicienilor să-şi asume responsabilitatea pentru corupţia care ucide. A demisionat un guvern. Ne-am promis că nu vom mai accepta, că nu ne vom mai lăsa minţiţi, omorâţi de corupţie. Ne-am promis că nu vom lăsa să se irosească sacrificiul atâtor nevinovaţi, că vom schimba lucrurile în bine.
Doi ani mai târziu, aflăm că Ministerul Sănătăţii a ascuns un raport privind neregulile din intervenţia autorităţilor sanitare în cazul Colectiv. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, nu?
La 2 ani de la Colectiv, cât şi ce s-a schimbat în societate şi în atitudinea fiecăruia faţă de autorităţi?
