La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!
Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.
Uniunea Europeană a intrat într-un proces de redefinire în care solidaritatea țărilor membre nu mai pare a fi, din păcate, principalul criteriu de existență.
Acum două săptămâni, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a lansat în dezbatere 5 direcții diferite de dezvoltare a Uniunii. În fapt, este vorba despre 5 viitoruri diferite, de la mai multă integrare la aproape deloc, viitoruri dintre care europenii ar trebui să aleagă unul anume, susține Juncker, dar adevărul e că alegerea va fi făcută, inevitabil, de țările puternice și bogate iar periferia, adică și noi, nu vom avea decât opțiunea de a accepta, cel mult, și de a încerca să ne conformăm.
Nu e vreun dictat aici, așa cum ar putea interpreta unii, ci de stabilirea unor standarde. Dacă un grup de țări vor hotărî, de exemplu, o integrare și mai adâncă, asta va însemna, ca într-o federație, nu doar legi puse în acord, ci și taxe comune, sisteme sociale comune, sisteme judiciare comune, control la granițele extrerioare ale acestei Europe hard-core, să zicem, și, ceva nou, armată comună, cu buget comun. Ar fi capabilă România să intre într-o federație de facto cu Germania și Franța, de pildă? Și, mai important – ar fi acceptată?
Ne-ar plăcea să avem nivelul de trai din Germania și Franța, e adevărat, dar diferențele dintre noi și ei sunt atât de mari și de adânci, și nu doar cele economice, încât e greu de imaginat o asemenea structură prea curând.
Dar putem încerca, de ce nu? Până la urmă, istoria și-o face fiecare. Cine ne oprește să fim mai puțin corupți, mai disciplinați, mai eficienți?
Alternativa este ca noi, de-aici, de la periferie, împreună cu alții la fel de înapoiați ca noi, să fim lăsați să ne dezvoltăm în ritmul nostru, cum putem, dacă putem. Am primi mai puțini bani de la Bruxelles, dar și mai puțină securitate, de fapt, pentru că nu vom face parte din primul cerc al Uniunii, acolo unde se va cheltui semnificativ pentru o forță militară comună, inclusiv cu capacități nucleare.
Ne rămâne NATO, veți spune – sigur, doar că nu va rămâne mare lucru din NATO. Și bani pentru NATO, și pentru armata europeană nu va putea da nimeni da, și nici nu va dori, de fapt: europenii vor finanța propria industrie de armament, franceză, germană, poate elvețiană, și nu pe cea americană, și atunci ce interes vor mai avea americanii să finanțeze NATO?
Vrem în primul cerc al Uniunii Europene? Suntem gata să lăsăm altora dreptul de a ne stabili politica de taxe și de salarii, de pildă?
Vrem să rămânem suverani, mândri că suntem români, dar cu riscul ca suveranitatea noastră să nu mai însemne mare lucru când vom fi prinși la mijloc, între o Uniune restrânsă, cu propriile-i interese geopolitice, și o Rusie bucuroasă să-și extindă sferele de influență spre vest?
Ce vrem? Mai multă Europă sau mai puțină Europă în România? Unde este viitorul nostru cel mai bun? Sau, și mai clar: alături de americani, alături de nemți și francezi sau alături de ruși, unde e viitorul nostru cel mai bun?
