Mai multe persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri a luat foc pe pista unui aeroport din statul american Florida.
Avionul, un Boeing 767 al companiei Air Dynamic, urma să decoleze spre Caracas (Venezuela) de pe Aeroportul Fort Lauderdale / Hollywood, situat în statul american Florida.
În contextul unor scurgeri de combustibil, un incendiu a izbucnit la unul dintre motoarele avionului de pasageri.
Potrivit unor surse aeroportuare, la bordul aeronavei erau peste 200 de pasageri şi membri ai echipajului.
Pasagerii şi membrii echipajului au fost evacuaţi în siguranţă. Cel puţin patru pasageri au fost răniţi şi sunt spitalizaţi.