Meteorologii au emis luni o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județul Cluj.
Sunt vizate localitățile Aghireșu, Gârbău, Sânpaul din județul Cșuj. În aceste zone se vor semnala vijelie puternică, grindină de dimensiuni medii și mari, averse torenţiale care vor depăşi 40 l/mp și frecvente descărcări electrice. Avertizarea este în vigoare până la ora 16.00.
De-asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod roşu de ploi şi vijelii, ce vizează localităţi din judeţul Alba, tot în jurul orei 16.
Potrivit sursei citate, până la ora 16:00, în judeţul avertizat, îndeosebi în localităţile Câmpeni, Bistra, Roşia Montană şi Lupşa, vor fi averse torenţiale ce vor acumula peste 40 – 50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie şi grindină.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.