Râurile mici din judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub Cod portocaliu de inundaţii până miercuri, la ora 10:00, iar pentru râuri din alte 35 de judeţe este în vigoare până miercuri după-amiaza un Cod galben de inundaţii.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), fenomenele avertizate cu Cod Portocaliu se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 6:00, pe unele râuri mici din sudul şi estul judeţului Constanţa.
Pe de altă parte, până miercuri după-amiaza la ora 16:00, este Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Mureş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Arieş – amonte confluenţă Târnave, Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni, Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Bega Veche, Bega, Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş, Caraş Severin şi Gorj), Desnăţui, Jiu – bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – bazin superior amonte S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita şi Covasna), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Bacău, Neamţ şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval Ac. Galbeni (judeţele: Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S. H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi), râurile mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).
Tot sub Cod galben de inundaţii vor fi şi râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud) dar şi cele din bazinele hidrografice Tisa – sector intrarea în ţară (judeţul Maramureş), Siret – sector amonte S.H. Lespezi (judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi) şi Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).
Hidrologii precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi Prahova.