Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni mai multe atenţionări de ceaţă, valabile până la ora 10.00, pentru zone din 11 judeţe.
În judeţul Alba (zona joasă) şi în zona depresionară a judeţului Harghita, se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 100 m, ce va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.
În judeţele Giurgiu (Vedea, Găujani, Malu, Gogoşari), Teleorman (Turnu Magurele, Zimnicea, Islaz, Bragadiru, Piatra, Segarcea-Vale, Furculeşti, Ştorobăneasa, Pietroşani, Conţeşti, Lunca, Cervenia, Liţa, Suhaia, Saelele, Izvoarele, Seaca, Năsturelu, Lisa, Frumoasa, Smârdioasa, Traian, Viişoara, Fântânele, Dracea, Bujoru, Crângu, Ciuperceni), Bacău (zona joasă), Galaţi, Vrancea (zona joasă), Vaslui, Sălaj (Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus, Lozna), Cluj (Gherla, Căşeiu, Bonţida, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraş, Sic, Cuzdrioara, Fizeşu Gherlii, Câţcău, Vad, Dăbâca, Aluniş, Jichişu de Jos), Bistriţa-Năsăud (Beclean, Nimigea, Căianu Mic, Şintereag, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Nuşeni, Şieu-Odorhei, Chiuza, Ciceu-Giurgeşti, Ciceu – Mihăieşti), ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.