Confidenţialitate

Avertizare de caniculă pentru 24 de judeţe din sudul, estul şi sud-vestul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 24 de judeţe, total sau parţial, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă duminică şi luni.

Potrivit ANM, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, și mare parte din Moldova.

În aceste regiuni, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi ridicat şi în restul teritoriului, duminică local, iar luni izolat.

În schimb, sub avertizare de instabilitate atmosferică sunt, până luni dimineață, județele Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.