Avertisment din partea Fondului Monetar Internațional:
Țările trebuie să fie foarte atente la inflație – la creșterea prețurilor, susțin specialiștii FMI.
Probleme cu inflația sunt în mai multe țări – inclusiv în Marea Britanie și Statele Unite. În Germania, creșterea prețurilor este într-o continuă accelerare.
Revenirea din punct de vedere economic a scăzut în intensitate în majoritatea țărilor bogate din cauza impactului variantei Delta, spun reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI).
Cum explică specialiștii FMI creșterea inflației – mai ales în Statele Unite și Marea Britanie: acest lucru este cauzat de o diferență mare între cerere și ofertă, după ce țările au iești din carantină iar oamenii au început din nou să consume.
Și Germania se confruntă cu o creștere accelerată a prețurilor. În luna septembrie 2021, produsele au fost cu 13,2 % mai scumpe decât în 2020, potrivit Oficiului Federal de Statistică. Ultima dată când a existat o creștere mai mare a fost în iunie 1974, când prețurile au crescut cu 13,3 %.
Ce ar trebuie să facă țările? Fondul Monetar Internațional spune că state vor trebui să țină sub control inflația și să nu renunțe la acordarea beneficiilor pentru a continua revenirea economică. economiilor lor suficient stimul pentru a-și reveni.
Specialiștii se aștepteatpă ca inflația să rămâne ridicată și în următoarele luni. În România, rata anuală a inflației a ajuns la 6,3 la sută în septembrie.