Confidenţialitate

Averea lui Prince va fi cel mai probabil împărţită între cei şase fraţi ai lui

Cântăreţul Prince a murit săptămâna trecută fără să lase un testament, a precizat sora muzicianului, marţi, într-un document depus în instanţă, potrivit căruia cei şase fraţi şi fraţi-vitregi ai artistului sunt moştenitorii de drept ai averii artistului american, evaluată la câteva sute de milioane de dolari, informează Reuters.

Tyka Nelson, sora celebrului cântăreţ, a cerut justiţiei americane să numească un administrator care să se ocupe de afacerile şi firmele lui Prince şi să o desemneze pe ea în calitate de custode al averii fratelui ei.

În acel document, depus la Tribunalul din Carver County, în statul american Minnesota, Tyka Nelson s-a trecut pe ea însăşi şi pe alţi cinci fraţi ai cântăreţului în dreptul rubricii destinate moştenitorilor acestuia. Documentul nu precizează valoarea averii sau a datoriilor starului pop.

Prince, al cărui nume real a fost Prince Rogers Nelson, a fost căsătorit şi divorţat de două ori. A avut un singur copil, un fiu, care a murit însă la o săptămână după naştere, în 1996. Potrivit legislaţiei din statul Minnesota, bunurile lui Prince vor fi împărţite între fraţii lui, a precizat avocatul Stephen Hopkins.

Valoarea catalogului muzicial al artistului a fost estimată la peste 500 de milioane de dolari, potrivit primului manager al lui Prince, Owen Husney. Această sumă include potenţiale drepturi de licenţă pentru filme, seriale TV, reclame şi jocuri video – domenii pe care Prince le-a exploatat extrem de rar, a adăugat Owen Husney.

Michael Kosnitzky, un avocat care colaborează cu case mari de avocatură din New York şi Miami, l-a consiliat în trecut pe Prince, un artist foarte bogat, şi s-a declarat surprinse de faptul că artistul a murit fără să lase în urmă un testament, ţinând cont de tendinţa muzicianului de a exercita un control foarte strict asupra imaginii, numelui şi înregistrărilor sale.

În documentul depus în instanţă, Tyka Nelson afirmă că nu este la curent cu existenţa unui testament şi că nu există ”niciun motiv” care să o facă să creadă că ”decedatul ar fi semnat vreun document testamentar în orice formă”.

Tyka Nelson a propus ca Bremer Bank din Minnesota să fie desemnată administrator special al averii fratelui ei, deoarece Bremer Bank a făcut afaceri timp de foarte mulţi ani cu Prince.

După moartea cântăreţului, vânzările albumelor sale au ”explodat” pe plan internaţional. Peste 2,3 milioane de single-uri şi aproximativ 580.000 de albume s-au vândut după decesul muzicianului.

În plus faţă de redevenţele pe care le primea pentru cele peste 30 de albume ale sale, Prince a recâştigat proprietatea asupra înregistrărilor sale master, după o dispută în justiţie cu grupul Warner Bros.

Potrivit presei americane, muzicianul a lăsat în urmă şi multe înregistrări ce nu au fost niciodată lansate, inclusiv un album înregistrat cu regretatul trompetist de jazz Miles Davis. 

Cântăreţul Prince a murit, pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.

Sursă: New.ro