Aproximativ 300 de blocuri din sectoarele 2 şi 3 au rămas fără căldură şi apă caldă.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, reclamă un sabotaj politic din partea Companiei Elcen, cea care livrează agent termic Termoenergetica. Compania Elcen este subordonată Ministerului Economiei.
“Atac la siguranta cetatenilor! Sabotaj fata de bucuresteni, din partea Elcen, institutie in subordinea Guvernului PNL.
S-a “greșit” cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic, astfel incat s-a produs o avarie foarte grava. Vom depune plangere penala pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezinta infrastructura critica si trebuie asigurata continuitatea, conform legii”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul general.
În replică, ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune la Europa FM că acuzaţia primarului e aberantă, avaria având drept cauză ţevile extrem de uzate ale Termoenergetica, aşadar ale Primăriei.
“Presiunea nu a crescut deloc în instalaţii. A rămas în parametri normali. Presiunile sparg ţevile, dar dacă ţeava este spartă, de pomană ai aceeaşi presiunea. Deci, doamna primar general induce în eroare bucureştenii. Nu e vorba de niciun sabotaj. Cel mai bine este să repare reţelele de distribuţie”, spune ministul Economiei.
Recent, Electrocentrale București – ELCEN – a somat compania municipală Termoenergetica să plătească în 15 zile factura de 169 de milioane de lei pe luna decembrie! În caz contrar, ELCEN anunta că va cesiona creanța către ANAF.
Pe de altă parte, Gabriela Firea mai scrie că ceea ce ea numeşte sabotaj vine în contextul în care Ministerul Economiei, condus de un liberal, lucrează la o lege de reducere a numărului celor care primesc subvenţii pentru apă caldă şi căldură.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, admite că se lucrează la reducerea celor care primesc subvenţii pentru apă caldă şi căldură dar spune că nu este normal ca toată lumea să primească ajutor public, în timp ce locatarii săraci care s-au debranşat de la RADET să plătească preţ întreg la gaze.
Ulterior, la Antena 3, întrebată despre lupta electorală dintre ea şi PNL pentru viitorul mandat de primar, Gabriela Firea a răspuns că şi dacă liberalii l-ar coopta pe actorul Brad Pitt, domnia sa tor este sceptică privind câştigarea primăriei Capitalei de către PNL.
Până la remedierea avariei, mii de bucureşteni rămân fără apă caldă şi căldură. Meteorologii anunţă că în Bucureşti, la noapte, va fi ger.