Update: pompierii au reușit să aducă la suprafață trupul muncitorului decedat.
Un muncitor, prins în subteran lîngă conductele de termoficare, a fost găsit decedat de pompieri, a anunţat purtătorul de cuvînt al ISU București, Daniel Vasile. Salvatorii care coborîseră după el nu l-au putut extrage, iar la adâncime se degajă în continuare abur fierbinte.
Celălalt muncitor, care a ieșit singur și care fusese transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă, se află în stare critică.
Purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Leonard Grecescu, a declarat că acesta a fost transferat la Spitalul Militar.
Muncitorul are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.
Cei doi lucrau la adîncimea de 2 metri, pentru remedierea unei avarii la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu, în apropiere de Complexul studențesc Leu.