Confidenţialitate

Avalanșă în Munții Călimani | Un mort și un rănit

Salvamontiștii de pe masivul Ceahlău au făcut noapte albă în munții Călimani unde trei alpiniști au fost surprinși de avalanșă.

Salvamont Neamț a trimis o autospecială, unitatea canină și o echipă de căutare în avalanșă dotată cu echipament performant.

Bărbatul care a dat alarma a fost salvat. O femeie a fost găsită moartă, iar căutările pentru cel de-al treilea salvamontist au fost sistate din cauza viscolului puternic.

Trei alpiniști, doi bărbați și o femeie, au fost surprinși de o avalanșă ce a avut loc pe 1 Decembrie în masivul Călimani, județul Suceava.

Ei urcaseră să amplaseze un steag al României, de Ziua Națională, în vârf de munte.

Steagul tricolor este înălţat de salvamontiştii din Vatra Dornei pe cele patru vârfuri ce delimitează Ţara Dornelor – Pietrosul Călimani, Omu Suhard, Pietrosul Bistriţei şi Giumalău, în fiecare an, din 2013.