Drumul de mare viteză de la Ploiești la Mizil se construiește greu!
CNAIR anunță că a prelungit cu 5 luni termenul de finalizare pentru primul lot din Austrada Moldovei. Între motive: „mobilizarea insuficientă” și probleme cu pânza freatică -spun reprezentanții companiei de stat.
De lucrări se ocupă Asocierea Pizzarotti-Retter. Are de făcut 21 de kilometri, cât ar urma să aibă și primul lot, pentru 1,5 miliarde de lei fără TVA, bani europeni, din Planul Național de Redresare.
Datele de la sfârșit de mai de la Compania de Autostrăzi arătau că pe șantier erau mobilizați peste 500 de muncitori cu mai mult de 200 de utilaje.
Însă mobilizarea a fost insuficientă și au mai apărut și probleme din cauza studiului de fezabilitate care nu a indicat pânza de apă freatică la 60-70 cm adâncime.
Drept urmare, Asocierea Pizzarotti-Retter a obținut o prelungire cu cinci luni la contractul pentru execuția primului lot al Autostrăzii Ploiești-Pașcani. Noul termen de finalizare este 24 septembrie.
Publicația online economedia.ro nota, la sfârșitul lunii mai că, după 9 luni de la intrarea în șantier și cu termen de finalizare aprilie 2024, loturile Ploiești – Mizil și Mizil – Pietroasele sunt la doar 11%, respectiv 16% execuție.
Pentru construirea lotului 2, Mizil – Pietroasele, contractul a fost atribuit asocierii bulgaro-române Trace –Coni.
Iorgu Ianuși: