Confidenţialitate


Autorul atacului de la Nisa nu era cunoscut Poliției drept extremist


Autorul atacului de la Nisa nu era cunoscut Poliției drept extremist

Suspectul, care a fost ucis de poliție, era cunoscut forţelor de ordine pentru infracţiuni mici.

Nu era sub observaţie pentru terorism, susțin autoritățile.

Şoferul camionului care a ucis 80 de persoane la Nisa a tras de mai multe ori înainte de a fi ucis.

 

Născut în Franţa, în 1985, bărbatul nu era urmărit de serviciile de securitate sub suspiciune de extremism. Cartea sa de identitate a fost găsită în camion. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul este de origine tunisiană.
Presa franceză nu a anunţat deocamdată numele acestuia, dar a precizat că vehiculul cu care a comis masacrul era închiriat. În mașină au fost găsite grenade și arme de foc.

Printre cei care și-au pierdut viața se află doi americani – tată și fiu. Potrivit unor surse, printre victime se află responsabil de rang înalt din cadrul poliţiei de frontieră.

Spitalele din Nisa au făcut apel către populaţie pentru donare de sânge pentru răniţii . Centrele de donare se deschid la ora locală 9:30.
Mulțimea privea focurile de artificii de Ziua Națională a Franței  pe celebra Promenade des Anglais  din Nisa cand camionul i-a spulberat pe oameni. Atacatorul a deschis focul asupra mulțimii, după care a fost lichidat.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…